

Orice profesie sau ocupatie am avea nu e niciodata prea tarziu sa facem fapte bune pentru cei mai putin norocosi decat noi, si nu doar de Craciun, ci in orice zi din an 😉
Insa Craciunul este o sarbatoare unica nu doar din punct de vedere religios, ci si al sentimentului minunat de a darui si a primi cadouri, ci acest sentiment se regaseste si in randul colegilor din profesiile noastre juridice 😉
Un exemplu este ca Sala paşilor pierduţi din Palatul Justiţiei Galaţi a fost decorată festiv, bradul de Crăciun a fost împodobit şi a fost inaugurată o expoziție de artă şi artizanat.
Expoziţia de Crăciun cuprinde lucrări donate de colegii avocaţi, magistraţi, grefieri, consilieri juridici şi artişti locali, dorindu-se ca aceasta expozitie să devină un obicei în luna decembrie a fiecărui an, un ritual al prieteniei, al excelenței și al dăruirii pe meleagurile dunărene, obicei care are toate şansele să se perpetueze în timp.
Pe lângă donaţiile obţinute din vânzarea produselor din cadrul expoziţiei care vor merge către copiii proveniţi din familii defavorizate, aflaţi în ocrotirea Fundaţiei „Inimă de copil”, se vor strânge sub bradul împodobit din Sala paşilor pierduţi cadouri pentru cei mai puţin norocoşi.
O parte din cadouri va fi dăruită copiilor aflaţi în evidenţa DGASPC Galaţi provenind din familii cu situaţii dificile. Celelalte cadouri vor fi înscrise în proiectul „Încalţă un înger”, derulat de Asociaţia „Dragoste desculţă”, ce își dorește să strângă 10.000 de cadouri pentru copiii care, în lipsa implicării societăţii civile, nu s-ar putea bucura de sărbătorile de iarnă.
Luni, 19 decembrie 2022, împreună cu copiii colegilor din Baroul Galați și din instanțe, cei prezenti se vor bucura de venirea lui Moș Crăciun, de cadourile aduse de el, de un concert de colinde al corului Teatrului Muzical „Nae Leonard” Galați și, cel mai important, vor fi iarăşi împreună, întărind comunitatea juriștilor gălățeni şi îndeplinind scopul de a fi uniți de valori, idealuri comune și de a nu fi singuri.
Evenimentul va dura toată luna decembrie și este organizat de Asociația Avocaților din Baroul Galați, Baroul Galați și Curtea de Apel Galați.
Deci, si tu poti fi un exemplu prin faptele bune realizate de tine si nu doar de Craciun, ci in orice zi din an😊 Sarbatori minunate langa cei dragi!