

Directiva europeană nr. 2.041/2022, care a fost publicată in data de 25 octombrie 2022 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prevede că toate guvernele UE trebuie să stabilească până în luna noiembrie 2024 nivelul salariului minim pentru fiecare stat în parte. Așadar, și guvernul României va trebui ca până la termenul prevăzut de Directivă să stabilească salariul minim brut pe economie.
Astfel, Directiva europeană nr. 2.041/2022 stabilește criteriile minimale care trebuie să stea la baza salariul minim adecvat, fixat de fiecare stat membru în parte:
Mai mult, Directiva stabilește că se pot folosi și valorile de referință utilizate în mod obișnuit la nivel național sau internațional, cum ar fi 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut. Salariile minime legale stabilite folosindu-se aceste criterii vor trebui să fie majorate periodic și în timp util, cel puțin o dată la doi ani.
Directiva urmărește să promoveze și negocierile colective pentru stabilirea salariilor minime, în special la nivel sectorial sau intersectorial. În fiecare stat membru în care rata de acoperire a negocierilor colective este sub pragul de 80% va fi necesară crearea unui cadru de condiții favorabile negocierilor colective, fie prin lege (după consultarea partenerilor sociali), fie printr-un acord cu aceștia.
Statele membre vor trebui, inclusiv România, până în data de 15 noiembrie 2024, după ce transpun directiva în legislația lor, să efectueze controale și inspecții pe teren care să vizeze, în special, angajatorii care nu se conformează și să verifice dacă sunt respectate obligațiile privind salariul minim adecvat.
Cu titlu informativ, intr-un raport publicat la începutul anului de Avocatul Poporului cu privire la respectarea dreptului la muncă, se arata că nivelul salariului minim din România este mult sub necesitățile lunare ale unei persoane. Coșul minim de consum pentru un trai decent pentru un adult singur era estimat pentru anul 2021 la suma de 2.708 lei și deși îngloba anumite creșteri de prețuri, este cu siguranță mai mare în prezent in contextul crizei financiare.
Desi salariul minim brut la nivel de țară in Romania este de 2.550 lei, la care netul este de circa 1.500 lei pentru un adult singur, cu toate acestea valoarea coșului minim de consum stabilit de Comisia de insolvență la nivel central pentru anul 2022, ce reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuieli pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil este, pentru o familie cu doi copii sub 14 ani, de 3.048 lei în mediul urban și de 2.464 lei în mediul rural.