Din data de 2 august 2022, toate statele membre trebuie să aplice normele instituite la nivelul UE pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor, potrivit Directivei 2019/1158  Parlamentului European si a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.

Normele stabilesc standarde minime privind concediul de paternitate, concediul pentru creșterea copilului și concediul de îngrijitor, precum și drepturi suplimentare, cum ar fi dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, care vor ajuta persoanele în cauză să își continue atât cariera, cât și viața de familie fără a sacrifica una dintre acestea în favoarea celeilalte.

Echilibrul dintre viața profesională și cea privată rămâne însă o provocare considerabilă pentru mulți părinți și lucrători care au responsabilități de îngrijire, în special din cauza prevalenței în creștere a programului de lucru prelungit și a orelor de lucru în schimbare, care are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor in mod special. Un factor major care contribuie la subreprezentarea femeilor pe piața muncii este dificultatea de a găsi un echilibru între obligațiile profesionale și cele familiale. Atunci când au copii, femeile lucrează, de obicei, mai puține ore în locuri de muncă remunerate și petrec mai mult timp îndeplinind responsabilități de îngrijire neremunerate. Faptul de a avea o rudă bolnavă sau aflată în îngrijire s-a dovedit, de asemenea, că are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor, unele femei ieșind complet de pe piața muncii.

Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată urmărește să sporească (i) participarea femeilor pe piața forței de muncă și (ii) utilizarea concediilor din motive familiale și a formulelor flexibile de lucru atat pentru mama, cat si tata. În ansamblul UE, rata de ocupare în rândul femeilor este cu 10,8 % mai mică decât cea din rândul bărbaților.

În plus, doar 68 % dintre femeile cu responsabilități familiale lucrează, comparativ cu 81 % dintre bărbații cu aceleași responsabilități. Directiva le oferă lucrătorilor perioade de concediu pentru a se ocupa de membrii familiei care au nevoie de sprijin și garantează, în general, că părinții și îngrijitorii își pot concilia viața profesională cu cea de familie.

Având în vedere că flexibilitatea crește probabilitatea ca fiecare părinte, în special tatăl, să facă uz de dreptul la concediul pentru creșterea copilului, lucrătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita efectuarea unui concediu pentru creșterea copilului pe bază de normă întreagă sau cu fracțiune de normă, în perioade care alternează, ca de pildă pentru un număr de săptămâni consecutive de concediu separate de perioade de activitate profesională, sau în alte formule flexibile. Angajatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a accepta sau de a refuza o astfel de cerere de concediu pentru creșterea copilului în alte formule decât pe bază de normă întreagă.

Pentru a încuraja lucrătorii care sunt părinți și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii, acești lucrători ar trebui să poată să-și adapteze programul de muncă în funcție de necesitățile și preferințele personale. În acest scop și având în vedere nevoile lucrătorilor, aceștia au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopul de a-și adapta modurile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a unor formule de muncă la distanță, a unor programe de lucru flexibile sau a unei reduceri a timpului de lucru pentru acordarea de îngrijiri.

Directiva se aplică tuturor lucrătorilor care au contracte de muncă sau alte raporturi de muncă, inclusiv contracte de muncă sau raporturi de muncă ale lucrătorilor cu fracțiune de normă, ale lucrătorilor cu contract pe durată determinată sau ale persoanelor cu contract de muncă sau care se află în raporturi de muncă cu un agent de muncă temporară, astfel cum s-a prevăzut anterior în Directiva 2010/18/UE.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32019L1158&from=RO